Blocuri, frig, obrăznicie

250 de blocuri din București nu au apă caldă și căldură. Primăria Capitalei susține că punctele termice de la capătul rețelei, unde nu există CET-uri se încarcă mai greu. E vorba despre blocuri din Pantelimon sau Colentina.
Cetățeni din Drumul Taberei se plâng însă că apa caldă e călâie și caloriferele din zona lor sunt reci.
Municipalitatea a emis un comunicat cel puțin ciudat:
” Primăria Capitalei, reprezentată de doamna Gabriela Firea, împreună cu Consiliul General al Municipiului București, atrag atenția cetățenilor să nu mai trimită sesizări fără fundament, deoarece agentul termic a fost livrat în toate blocurile racordate la rețeaua RADET. Din păcate, capetele de coloană se încălzesc mai greu, după o perioadă de așteptare. Nu putem muta blocurile pe șine, ca pe vremea lui Ceaușescu, ca să fiți mai aproape de CET-uri, așa că mai puneți o haină pe dumneavoastră. Trebuia să vă mutați din timp în zone mai bine încălzite, cum ar fi comuna Voluntari. Dar se va deschide în curând Târgul de Crăciun din Piața Constituției, unde puteți să veniți să vă încălziți”.
Mai mulți cetățeni din Drumul Taberei, Colentina și Pantelimon acuză răspunsul dur al Primăriei și vor să dea autoritățile în judecată.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*